Sâmbătă s-au desfășurat noi Adunări Generale de alegeri în mai multe organizații locale ale PSD din județul Argeș – Tigveni, Cepari, Șuici, Sălătrucu și Valea Danului. Este un demers amplu de întărire a structurilor din teritoriu și de susținere a proiectelor de dezvoltare pentru comunitățile locale.

În urma votului exprimat de către membrii prezenți au fost stabilite noile conduceri ale organizațiilor locale astfel:
- la Tigveni, conducerea organizației a fost preluată de viceprimarul Elena Popa
- la Cepari, primarul Alexei Cristian Ciobanu a fost reales președinte al organizației locale
- la Șuici, primarul Constantin Iatagan a primit din nou încrederea colegilor pentru a conduce organizația
- la Sălătrucu, primarul Nicolae Langer va coordona în continuare activitatea organizației locale
- la Valea Danului, organizația va fi condusă de consilierul local Alexandru Virgil Borz

Totodată, au fost completate structurile de conducere prin alegerea vicepreședinților, secretarilor executivi și a membrilor birourilor politice locale. Ne bucură prezența tot mai numeroasă a tinerilor în organizațiile noastre!
La lucrările adunărilor au participat lideri ai organizației județene și reprezentanți ai instituțiilor publice:
Ion Mînzînă – președinte al Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș
deputat Simona Bucura Oprescu – chestor al Camerei Deputaților
Făcăleaţă Ioana – prefect al județului Argeș

Adrian Dumitru Bughiu – vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș
Vasile Negoescu și Iosif Bogdan Balan – consilieri județeni
Eduard Ștefan Dima – director general adjunct DRDP București
Octavian Tănăsescu – director adjunct Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea
manageri de instituții și consilieri locali
