Cu ocazia Zilei Europene pentru Viață Independentă, marcată anual pe 5 mai, beneficiarii Complexului de Locuințe Protejate Ștefănești din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș au participat, alături de specialiștii instituției, la o serie de activități menite să promoveze autonomia personală, incluziunea socială și dezvoltarea abilităților necesare unei vieți independente.

În acest context, a fost organizat un dialog tematic, conceput pentru a încuraja exprimarea liberă, creșterea încrederii în sine și implicarea activă a fiecărui beneficiar în viața comunității.

De asemenea, în cadrul campaniei „Fiecare om contează! Nimeni nu este lăsat în urmă”, specialiștii D.G.A.S.P.C. Argeș au susținut sesiuni de informare privind drepturile persoanelor cu dizabilități care sunt integrate pe piața muncii. Totodată, au fost evidențiate importanța sprijinului comunitar în procesul de integrare socială, precum și exemple concrete de bune practici oferite de beneficiari care au făcut pași importanți către o viață autonomă.

Mărturiile celor deja integrați profesional au devenit repere valoroase și surse de motivație pentru ceilalți beneficiari care își doresc o integrare socio-profesională.

Întreaga activitate s-a desfășurat într-un cadru deschis și prietenos, punând accent pe respect, egalitate de șanse, demnitate și valorizarea fiecărei persoane.

Aceste inițiative fac parte din demersurile constante ale D.G.A.S.P.C. Argeș de a sprijini tranziția beneficiarilor către o viață cât mai autonomă, activă și integrată în comunitate.

Top of Form

Bottom of Form

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *